O privire în urmă

DSC_0097Am încheiat o săptămână intensă, în care scopul principal a fost recuperarea. Pe dealuri, străzi, în apă, cu masaj, pe bicicletă în sală, în saună, toate au fost ordonate și direcționate pentru funcționarea aproape de parametri a acelui tendon. Sunt momente în acele momente în care meditația și aducerile aminte se împletesc în totalitate cu scopul urmărit. Ajută la diminuarea durerii, la îndulcirea și scurtarea aparentă a timpului care a fost alocat.

DSC_0113Spațiul ajută deasemenea. Dar nu întotdeauna. Iar uneori aducerile aminte pot fi triste….chiar cu regrete.

Plecat din apă, destins în saună, unde căldura și uneori aroma specifică îmi amintesc de deșert, mi-am amintit…O amintire despre un om care nu mai este. Un om căruia îi plăcea deșertul. Fusese acolo, avea pregătiri speciale de supraviețuire, era un luptător. Din toate punctele de vedere. Se instruise în deșert. Aveam planuri să mergem împreună din nou în deșert. De data aceasta însă, el ca alergător….dar nu a fost să fie. A fost salvator. A salvat vieți. Pe el nu l-a salvat nimeni. Era și motociclist…așa a și murit…motociclist pe motocicletă… M-a sunat când eram în Maroc. Trebuia să ne revedem în țară.. dar nu ne-am mai văzut… nu l-am mai văzut. Trebuia să îl sun, dar nu l-am sunat. Am aflat după câteva zile că nu mai am pe cine să sun…

Acum ca și atunci, pentru mine a rămas regretul. Regretul că nu l-am sunat, că nu l-am mai întâlnit. Și-ar fi dorit să-i povestesc despre deșert…i-ar fi plăcut.. A fost, a rămas o amintire… A fost o aducere aminte… o privire în urmă…

 

Istoria unei povești

Cuvânt înainte

WP_20140410_007

”Înainte de toate a fost cuvântul”. Acum, cu această ocazie pentru mine cuvântul este MULȚUMESC. Mulțumesc celor care mă cunosc, celor care nu mă cunosc, care au auzit prima oară de mine, care m-au încurajat, au crezut în mine, mi-au trimis mesaje de susținere. Acolo în deșert nu am putut să vă răspund. Noi aveam acces la internet pentru a trimite un singur email cu maxim 1 000 de caractere. Am răspuns când am ajuns acasă tuturor celor care mi-au scris, iar dacă s-a întâmplat să fi omis pe cineva îmi cer scuze.

Această povestire este puțin tehnică și nu sunt detaliate etapele. Am decis asta pentru a nu vă plictisi. O parte din cele de acolo si trăite de mine le veți simți. O mare parte au rămas la mine. Noi, toți cei care am fost acolo nu suntem deosebiți. Suntem normali, dar am făcut eforturi deosebite. Câți am plecat la start și câți am ajuns la final ați văzut și pe diplomă. Fiecare dintre noi, a avut motivul lui pentru care a fost la MdS. Pentru unii s-a terminat mai repede, pentru alții mai târziu, însă de învățat au avut toți. Deșertul este un mare Învățător!

 

Începuturi 

aris_034_resize

Totul a început în acea zi în care Bogdan mi-a spus că se poate demara proiectul. Era cert. Eram parte din proiect. Am devenit de fapt, unul din motoarele proiectului. Copii abandonați și mame părăsite care au găsit sprijin în Așezământul Social din Slobozia, lângă Giurgiu, ar putea beneficia de o fermă socială, la construirea căreia m-am angrenat în prima etapă care se numește Marathon des Sables.

Misiunea Marathon des Sables 2014 a avut multe piedici până am finalizat-o. Încă de la înscriere au fost peripeții. Înscrierea constă în întocmirea unui dosar format din fișă personală, două poze, copie după pașaport, fișă pentru presă, fișă pentru hotel, fișă medicală care se finalizează cu maxim o lună înainte de start. Când am trimis dosarul francezii au intrat în vacanță, iar eu nu am știut, așteptând câteva săptămâni confirmarea. După câteva mailuri la care nu am primit răspuns, i-am contactat telefonic, confirmându-mi în cele din urmă primirea dosarului, dar trebuia să aștept un răspuns final după verificarea dosarului. Așteptarea răspunsului s-a prelungit până când mai rămăseseră două săptămâni până la expirarea termenului de înscriere, 30septembrie, însă suficient pentru ca Bogdan, președintele Asociației PROVITA București sa facă plata primei tranșe de 1000 euro plus 200 euro garanția. Primul prag l-am trecut!

Am căutat consiliere tehnică în țară, însă am fost ignorat. Mailuri, telefoane, mesaje, toate cu același rezultat: ignorare. Singurul care s-a oferit să mă ajute și să mă consilieze  fără nici o ezitare a fost Gabi din Elveția, PRIMUL ROMÂN prezent la Marathon des Sables în 2009. Mi-a spus tot ce a trebuit să știu, pe mail, prin viu grai când a venit în țară și a fost dispus să își rupă din timpul lui, special pentru mine. Chiar și în deșert am mai avut câte ceva de învățat de la el. MULȚUMESC GABI !

Pregătiri

maraton1dec2012 30_resize

Am intesificat antrenamentele, am început să alerg cu un rucsac în spate  între orele 13-17. Am alergat distanțe tot mai mari, ajungând la 90-110 km pe săptămână. Am simulat o semicompetiție când am alergat 177 km in 5 zile, cu diferența față de deșert că după terminare dormeam în patul meu nu pe jos, în sacul de dormit, cum avea să se întâmple la MdS. Am combinat alergările cu exerciții de forță și self defense. Iarna m-am bucurat că trebuia să crăp lemne pentru încălzirea casei.  Am suplimentat carbohidrații în alimentație am testat isotonice și mâncare liofilizată.

I-am avut alături pe cei de la PETRAS BIO, sponsor local, producător de paste și produse din semințe germinate și crude, produse care m-au salvat de inaniție în deșert. De la MORMOTA din Cluj Napoca am achiziționat mâncarea liofilizată, și cele necesare: sac de dormit, saltea de dormit, aragaz pliabil cu pastile pe baza de alcool, crăticioară pentru fiert apa, lingură-furculiță, cuțit, oglindă plastic, frontală, încărcător solar, busolă, trusă prim ajutor, fluier, folie supraviețuire, pompă extractoare venin, ochelari de soare, șapcă pentru deșert cu protecție UV, cremă solară, parazăpezi, pe care le-am folosit ca apărători de nisip. Cu echipamentul am avut noroc pentru că cei de la BUFF mi-au oferit tot ce am avut nevoie, colanți lungi, bluză mânecă lungă, geacă vânt, geacă noapte, headuri pentru vânt sau soare. Încălțările le-am achiziționat de la RUNNING SHOP ca de altfel și ciorapii, isotonicul, efervescentele cu minerale, pastile cu magneziu si calciu, jeleurile și batoanele energizante. Pentru rucsac am optat să îl cumpăr de la magazinul oficial MdS, chiar dacă a fost 213 euro cu transport din Franța.

Am învățat să aranjez totul în acel rucsac mic, la prima vedere , dar incredibil de încăpător. Trebuia să am la ora startului un rucsac cât mai ușor și minim 14 000 de kcal. Am avut 12 kg și 20 000 kcal. Am fost mulțumit de cele avute la mine, mai puțin de greutatea rucsacului pe care o voiam de cel mult 10 kg.

Din punct de vedere al antrenamentelor,  pe toată perioada pregătirii am avut parte numai de vreme urâtă, frig, vânt, ploi, zăpezi, mocirlă, dar ținând cont că a fost toamnă, iarnă, primăvară, este de acceptat. Mi-am planificat maratoane în Malta și Roma, în speranța că voi prinde câteva zile de soare. Dar nu a fost să fie. În Malta am prins 25-26 grade, dar în ziua maratonului au fost 12 grade la start și 17 la sosire. În Roma nu numai că nu a fost cald, dar a și plouat.

Pregătirile au decurs destul de bine, chiar și promovarea, prin conferință de presă, apariții la televiziuni locale și naționale și mai ales super mediatizarea la postul local de radio, BIG FM.

După cum am mai spus, piedicile și încercările la care am fost supus pentru a renunța la participarea la MdS, nu au lipsit. Am fost hăituit de câini, chiar rănit ușor de ciobănești. Am primit toate coletele, fără excepție, chiar și cel din Franța, cu probleme care s-au remediat, dar m-au întârziat în pregătire. Am fost pe punctul de a mă răsturna cu mașina când am făcut o deplasare în Brașov, din cauza cauciucurilor și drumului alunecos. Am avut accident de motocicleta cu trei săptămâni înainte de startul în Maroc. Am trecut peste toate și am ajuns în deșertul Saharei Marocane în 04.04.2014.

Deșertul

WP_20140404_009

Primul contact cu deșertul a fost din avion. Era o imagine pe care nu o înțelegeam pe deplin. Era o imagine care ar fi trebuit să mă avertizeze de pericolul pe care îl afișează necunoscutul, dar totuși mă atrăgea, nu simțeam ostilitate.

Experiența Marocului s-a desfășurat în decursul a 10 zile, din care 8 au fost în deșert, într-o organizare impecabilă, care a justificat pe deplin taxa de participare de 2 900 de euro. După prima zi care a fost dedicată confirmării participării prin verificarea echipamentului, rucsacului, fișei medicale, dotării fiecăruia cu mijloace de semnalizare (baliză radio-locație sau rachetă de semnalizare) și tablete de sare, au urmat 236,2 km în 5 etape cronometrate (34, 41, 37,5  81,5 42,2 ) și 7,7 km necronometrați (cu scop caritabil pentru UNICEF), în care fiecare a fost independent și a trebuit să se descurce cu ce a avut în rucsac și cu apa primită la fiecare punct de control, sau final de etapă, unde ne așteptau corturile ridicate de localnici.

WP_20140405_001

Dimineța  primului răsărit de soare din deșert la care am asistat, m-a montat pentru toate zilele care se anunțau. Am avut pregătirea minimă necesară, am calculat toate mutările care le-am făcut, am dozat eforturile până aproape de epuizare,  am alergat, am suferit, dar nu mi-am numărat rănile de la picioare, am avut un genunchi aproape frânt și l-am tras după mine, am împachetat , am despachetat, am mâncat mâncare liofilizată cât să nu crăp, am băgat mii de calorii zilnic, am băut apă cât nu credeam vreodată că aș putea să o fac într-o singură zi, am urcat dune și munți, am coborât dune și munți, am călcat kilometri de lacuri și râuri secate, am tras de mine fără strop de apă câțiva kilometri, am admirat imensitatea aurie a deșertului la peste 50 de grade, am ascultat noaptea de argint în lumina lunii, am savurat misteriosul ceai la sfârșitul fiecărei etape, mi-am făcut nevoile în pungă,  m-am ascultat, m-am îndoit, am șters amintiri, am strâns amintiri, am citit încurajări, am dus România și drapelul cu mine, am scris, am câștigat noi prieteni, m-am cercetat, am fost vesel, am fost trist, am apreciat, am urât, am cântat, am tăcut, am vorbit, m-am certat singur , am câștigat un prieten, am pierdut un prieten, am creat admirație, am creat invidie, am așteptat, am sperat, m-am bucurat, am terminat, am învățat.

WP_20140409_019