1050 dulceață de trandafiri cu gust de pelin

1457760_889811074372205_8864465698914819340_n1000 km Balkan Charity Challenge începea exact cu o lună în urmă. Cu plecare din București, bicicliștii au luat primii contact cu vremea urâtă, străbătând sudul țării cu direcția Calafat, pentru a intra în Bulgaria pe la Vidin. După 4 zile de pedalat, peripeții și peste 600 de kilometri, au poposit în capitala Bulgariei, Sofia. Acolo a avut loc uniunea cu alergătorii. Împreună am plecat spre București. Am avut șansa în cele 7 zile să cunosc oameni simpatici, hotărâți, ponderați, exuberanți, echilibrați, săritori, sensibili, stoici. Au fost Andrei, Andrei, Alexandra, Sebi, Andrei, Monica, Drogoș, Cristina niște oameni care au format o echipă extraordinară de voluntari, pe care ne-am putut baza. Au fost niște oameni, Stan, Pieter, cărora după biciclete li s-au alăturat Hiroko care au fost remarcabili. A fost stimulatorul Victor care reușea să ne mai tragă după el. Bravo tuturor și felicitări pentru tot ce ați facut! Păcat că munca lor a fost umbrită de…

Andrei…. Gligor … Un om care nu mai știe unde începe și se termină sportul, și unde începe și se termină show-ul. Un om care la 1000 km Balkan nu a respectat sportul, care nu a avut tăria de caracter să pună genunchiul jos și să spună: gata! A ales calea de a se plânge zilnic cât de accidentat este și cum totuși el nu renunță, hotărât fiind să facă toată distanța rămasă…mergând! …Și a mers.. trei zile..Penibil.. La un moment dat, când se oprea și se strângeau toți în jurul lui pentru îngrijiri, aveai impresia că ești la show-rile proaste de televiziune, un teatru ieftin de prost gust. Amintesc și de episodul din prima zi de alergare, când dintr-un exces de zel, pentru a demonstra ceva !? a alergat înaintea tuturor, greșind drumul…Norocul lui atunci, a fost mare, fiind găsit la timp de cine trebuia. El nu a înțeles că la Balkan nu a fost vorba de a demonstra ceva, nu a fost o competiție. A fost un duatlon ( adică pedalat la bicicleta și alergat- nu mers!), caritabil, nu era vorba de a impresiona cu suferința îndurată, ”de a da bine în poză”, așa cum spunea. Au fost doi oameni Marian și Ștefan care au fost accidentați, care la rândul lor puteau merge. Dar au fost demni și au alergat cât au considerat, câte puțin în fiecare zi, dar nu au mers. Hiroko a avut o gleznă enormă. Putea să se protejeze să nu mai alerge, să meargă. Dar nu ar fi fost demn și nici fair play. A respectat sportul. Și Daniel ar fi putut merge, dar nu a făcut-o, a respectat sportul. La fel am făcut și eu. Am respectat sportul. Până la urmă toți dintre noi puteam alege mersul în locul alergatului.Toți am avut probleme. Eu încă sunt în recuperare și nu cred că voi alerga mai repede de o lună. Nu este rușinos să mergi. Dar nu la acel mod în care a făcut-o el. Și-a spoit o imagine de mare sportiv, dar bazată pe ipocrizie. Rezultate deosebite nu are. La categoria lui de vârstă este departe. Are sub 3.30 maratonul? Poate! Foarte adevărat că nu sunt toți de vârf. Dar trebuie avut respect față de cei care nu numai că participă la maratoane și le termină, dar o fac cu rezultate foarte bune! Sunt oameni ca Victor Vlad, Ștefan Oprina, Gabriel Solomon, Florin Simion, și mulți alții care au rezultate. Eu nu i-am văzut pe oamenii aceștia să se tăvălească pe jos, să meargă trei zile pe jos, iar în ultima zi să treacă ”en fanfare” linia de sosire alături de Stan și Pieter care au făcut 1050 de kilometri ”pe bune”. Iar Hiroko, care a alergat toată distanța să fie în spatele lui Gligor la finish! Până la urmă pentru el a fost un spectacol, pentru că, dacă nu are rezultate, trebuie să compenseze imaginea de mare sportiv într-un fel.

Am scris astea pentru că de vorbit s-a vorbit, au fost vorbe dar nu au rămas niciunde. Vor fi oameni care vor aprecia, alții care nu vor aprecia, dar întotdeauna va fi așa. Cei care înțeleg sportul nu sunt farisei.

 

6ZI

ScreenshotsPentru mine s-a incheiat. Nu am reușit să termin ziua de astăzi, iar timpul pentru recuperare este prea scurt până mâine

330 km contorizați este distanța care am reușit să o parcurg…

Ar mai fi multe de spus, dar pe curând…

4ZI

ScreenshotsȘi iarăși frig și iarăși ceață și iarăși urcat și iarăși coborât și iarăși…și iarăși…

Am intrat intr-o monotonie, necesară ce-i drept, în care experiența fiecăruia va fi decisivă.

Am reușit să termin 54 de kilometri, după un start chinuit datorită aboselii acumulate din zilele anterioare. Undeva după 20 de kilometri am reușit să-mi găsesc ritmul, poate și datorită soarelui care se întrezărea prin ceață.

Am stat aproape de Stan până la finalul cursei, făcând în permanență evaluarea mușchilor, articulaților, felului în care calc. De foarte mare ajutor mi-au fost și genuncherele oferite de cei de la 3M. Antrenamentele de acasă dintre dealuri s-au dovedit a fi foarte eficiente în concurența cu cele bulgărești.

Kilometrii s-au adunat, zilele s-au redus, mai avem puțin..

3ZI

ScreenshotsAm încheiat cea mai lungă etapă de 65 de kilometri. Pe o vreme friguroasă și o ceață care a ținut peste 40 kilometri am ținut un ritm intens, mai mult pentru a nu simți frigul. Poliția ne-a însoțit tot drumul pentru că circulația este foarte intensă pe acea porțiune.DSC_0079

Hotărâți să cucerim Plevna am înaintat kilometru după kilometru. După ce ieri am avut doi răniți, astăzi și colegul meu de cameră Daniel, după o luptă grea, fost nevoit să se retragă spre finalul cursei.

Intrarea în Plevna, orașul de baștină a lui Stan, a fost aplaudată, mai ales în zona finishului, unde un grup de copii cu sindrom Down, însoțiți de părinți ne-au așteptat. Copiii au primit numere de concurs și cadouri din partea noastră

Noi ne-am retras după ce am gustat traditinala pâine bulgărească, să ne refacem pentru ziua de mâine.