Cu drapelul la Zurich

Am pregatit totul cu multa atentie, pentru a nu uita nimic. Atat de multa atentie, incat am facut exces! Mi-am dat seama de asta in aeroport, cand gardienii mi-au confiscat isotonicul. Isotonicul gata preparat intr-o sticla de jumatate de litru… Nici acum nu stiu de ce nu am luat doar praful nepreparat!

Problema era ca nu mai aveam energizant inainte de start. Stiam ca pe traseu gaseam numai dupa 7 kilometri si atunci luat in fuga si mult mai putin decat aveam nevoie. Pana la ora startului totul a mers exact cum  imi facusem socotelile; sosirea in aeroport, cazarea la hotel, turul de recunoastere a traseului pana la locul de ridicare a numerelor,  desteptarea la ora 6, ridicarea numarului la ora 7, deplasarea cu autobuzul pus la dispozitie de organizatori in zona startului, echiparea pentru alergare, deplasarea la start, ora 08.50. Erau 2 grade si umezeala.

Cu cinci minute inainte de start s-a anuntat ca nu va ploua, fapt care i-a facut pe marea majoritate sa isi dea jos pelerinele de ploaie. M-am uitat dupa oamenii cu baloane colorate pe care scrie timpul in care ti-ai propus sa termini, pacemakerii. Frigul si lipsa isotonicului m-au facut sa reanalizez tinta: 3 h si 30 min. Totusi, m-am asezat undeva intre pacemakeri de 4h si 4.15h. Dupa 15 minute am inceput sa depasesc si eu si sa maresc tempo-ul , dar nu foarte mult pentru ca mai aveam ceva pana sa ajung la mult doritul isotonic. Trecut de acel prag, m-am concentrat pe ritm, pe controlul asupra muschilor, in special pe bicepsul femural stang, care inainte de ultimul antrenament din tara a dat niste semne de revolta.

Timp de 2 ore totul a fost in regula. Avansam frumos. Trecusem de pacemakerii de 4 h, i-am depasit si pe cei de 3.45h, ma apropiam de 3.30… Atmosfera era super… Miile de oameni de pe strazi, trupele care cantau mai incalzeau putin aerul rece, desi unii te faceau sa te simti la schi dupa uralele hophophophophop pe care le auzeai. Imi doream sa fi fost mai cald, sau macar sa nu mai fi fost atat de innorat. Alergasem si la -15 grade, pe zapada  si nu aveam discomfortul resimtit atunci. Discomfortul de fapt era durerea care imi aparuse in soldul drept! Atent la protejarea stangului, cu „ajutorul” frigului si al soldului drept, fara aportul minim de carbohidrati, mi-a cedat bicepsul femural drept, la km 37.

M-am tras mult pe partea dreapta a traseului. Degeaba ma incurajau multi alergatori. Piciorul meu era ca de lemn.

M-am uitat la timpul parcurs: 3.08h. Mai aveam 5 kilometri!  M-am asezat, am incercat sa masez muschiul. Nu aveam nimic la mine pentru astfel de situatii, iar de punctul de hidratare trecusem. Am evaluat repede situatia si mi-am dat seama ca pot trece linia de sosire cam in 4.10h. Oricum, nu mai avea importanta timpul.

Am mers in ritmul ologului mai bine de 2 kilometri. De abia atunci mi-am dat seama ca traseul era in urcare pe portiunea aceea. Orice efort de a ridica mai mult de 10 cm piciorul imi provoca dureri! Am inceput sa fortez putin. Bucuria alergarii  revenea, drapelul national flutura pe umeri, linia de sosire se contura. Eram pe Eurosport. Eram singurul roman la Zurich.

Untitled

Anunțuri

5 gânduri despre „Cu drapelul la Zurich

  1. ,,the body achieves what the mind believes” -asta spune multe, nu?
    imi pare rau ca e in engleza, dar daca il traduc in romana isi pierde din efect 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s